Ratatouille Nicoise

Va amintiti de simpaticul soricel Ratatouille, din filmul cu acelasi nume? Ei bine, dincolo de jocul de cuvinte, ratatouille este un ghiveci de legume provensal, devenit celebru pentru gustul minunat, dar si pentru controversele referitoare la cel mai fericit mod de a prepara aceasta delicatesa.

Eu am luat o decizie privitoare la tabara in care ma aflu in aceasta disputa ratatouille, asa ca voi incerca astazi sa va conving ca reteta Julia Child, si nu alta, este calea cea dreapta spre obtinerea unui ratatouille nicoise.

Ingrediente pentru ratatouille

– o vanata
– un dovlecel
– un ardei gras
– 2 catei de usturoi, zdrobiti
– 3 rosii fierte si decojite
– o ceapa galbena, taiata julien
– cateva fire de patrunjel, tocate
– 1 lingura de sare
– 100 ml ulei de masline
– piper dupa gust

Mod de preparare Ratatouille

Cojiti vanata si taiati-o cubulete. Cojiti si dovlecelul, taiati-i capetele si procedati la fel ca si cu vanata. Asezati-le, (presarate cu sare), intr-un castron in care trebuie sa ramana 30 de minute, dupa care scurgeti-le si asezati-le la uscat pe un servet. Sotati-le separat, intr-o cratita, pe toate partile, in ulei de masline, cate un minut fiecare. Puneti-le deoparte. In aceeasi cratita, caliti in ulei de masline ceapa si ardeiul (taiat cubulete), timp de zece minute. Amestecati si usturoiul, spre sfarsit.

Pentru a continua prepararea ratatouille, taiati rosiile fierte in cuburi mai mari, si asezati-le in cratita, deasupra cepei calite. Acoperiti-o si gatiti la foc mic timp de 5 minute. Indepartati capacul, si mai fierbeti cateva minute, pana cand cea mai mare parte a sucului lasat de rosii se evapora.

Varsati o treime din aceasta compozitie intr-un vas termorezistent, si adaugati patrunjelul. Deasupra, in straturi, asezati jumatate din cantitatea de dovlecel si vanata. Adaugati din nou patrunjel, jumatate din restul de mixtura de rosii, apoi un nou strat de dovlecel si vanata, acoperind totul cu mixtura de rosii ramasa. Acoperiti vasul si lasati-l pe foc mic timp de zece minute, apoi scoateti capacul, amestecati, adaugati condimentele dupa gust si mariti puterea focului, avand grija ca legumele sa nu se prinda de fundul vasului.

Si gata, avem ratatouille!

Mod de servire ratatouille

Ei bine, aici avem de unde alege. Ratatouille se serveste ca garnitura la feluri principale, dar pentru vegetarieni este in sine un fel principal. Alaturi de el putem avea paste, il putem folosi ca umplutura pentru clatite sarate sau putem face o omleta subtire, intr-o tigaie mare, in care sa rulam ratatouille ca intr-o clatita. Sunt sigura ca imaginatia voastra gaseste si alte metode de a servi ratatouille, pe care asteptam cu drag sa ni le impartasiti. Pofta buna!



5 Comments

  1. Wow, mi-ai amintit de filmul Julie & Julia 😀 Acum trebuie sa-l revăd.

  2. Pingback: Tweets that mention Ratatouille Nicoise | Retete vegetariene - Reteta Ratatouille Nicoise -- Topsy.com

  3. E buuuun!
    Ratatouilleeeeee! :))

  4. Din pacate, aia in Julie@Julia gateste cam cu prea multa carne :))

  5. Pingback: Meniu de Craciun Vegetarian

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*