Vichyssoise (supa de praz)

Vichyssoise se afla in stransa competitie, din punctul meu de vedere, cu supa de ceapa, in randul preparatelor frantuzesti. Zic preparate frantuzesti pentru ca reteta de Vichyssoise a fost inventata de stimabilul Louis Diat (dintr-o regiune de langa Vichy – de unde si numele), cu toate ca, recent, americanii se jura ca le apartine, ba chiar au proclamat, pe 18 noiembrie, National Vichyssoise Day. 😆

Eu m-am intalnit cu Vichyssoise la L’ecrevisse Bistrot, si-a fost coup de foudre.  Asadar am purces la scris, pentru ca mi-am propus de cate ori descopar ceva bun-bun, sa-l impart cu voi.  Reteta de mai jos poarta amprenta lui Stefan, bucatarul L’ecrevisse, care si-a rezervat dreptul unui ingredient secret. 🙂

Ingrediente pentru Vichyssoise:

0.5 kg praz
0.2 kg echalote (arpagic)  sau ceapa
0.5 l smantana dulce
0.5 l supa de legume
1 lingurita unt (facultativ)
2 cartofi fierti si pasati
0.5 leg patrunjel
5 gr. busuioc
20 ml ulei de masline
sare si piper

Mod de preparare Vichyssoise:

Prazul se toaca foarte marunt si sa prajeste in uleiul incins. Se adauga untul, arpagicul tocat (sau ceapa), smantana dulce si se completeaza cu supa de legume. Se amesteca, dupa preferinta, pentru consistenta, cu 2-3 cartofi fierti si pasati. Se potriveste gustul cu sare si piper, si se aromeaza cu patrunjel tocat si busuioc.

Servire Vichyssoise:

Supa se tine la frigider macar o ora inainte de masa, si se serveste in cani de consomme, insa nici usor incalzita nu sufera modificari. Se orneaza cu arpagic verde, direct in vasul pentru servit, sau cu frunze de ceapa verde, tocate marunt.  Dupa preferinta, i se pot adauga crutoane facute in casa, aromate cu busuioc.

One Comment

  1. E dementiala supa! Nu stiu ce-i face Stefan dar am lins strachina :))) Tie cum ti-a iesit?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*