Chana Masala

Chana Masala

   

Chana Masala este una dintre piesele de rezistenta ale bucatariei indiene vegetariene, un preparat pe baza de naut, a carui splendoare este data de combinatia de condimente, parca special chitite pentru a face din orice incepator in ale placerilor gustative un dependent de gastronomie.
O reteta de chana masala autentica este musai sa contina, asadar, intreaga paleta de condimente indiene folosita de bucatarii autohtoni, amestec ce poate fi preparat in casa sau cumparat ca atare sub denumirea de “pudra chana masala”.

Ingrediente pentru chana masala:

400g boabe de naut
1/2 ceapa, tocata fin
1/2 cana de rosii in bulion

2 lingurite de seminte de chimen
2 lingurite seminte de coriandru (preferabil verde)
2 linguri de arahide;
1/4 lingurita asafeotida (hing)
1 lingurita de ghimbir pasta sau praf
3 catei usturoi
2 ardei iuti, tocati fin
1/4 lingurita turmeric
2 lingurite amchur (mango praf)
1/3 lingurita de nucsoara, proaspat rasa
1/3 lingurita de macis, pisat
1/3 lingurita de scortisoara macinata
1 legatura de frunze de coriandru.

Mod de preparare Chana Masala:

Se spala nautul in apa rece si se lasa la inmuiat peste noapte. Se schimba apa in care a fost lasat si se pune la fiert vreme de 2-3 ore, completand cu apa de cate ori este necesar. Cand nautul este fiert se ia de pe foc si se scurge de apa.

Boabele de coriandru, semintele de chimen si arahidele se prajesc intr-o tigaie curata, pana cand incep sa sara, cam 3-4 minute. Dupa racire se piseaza intr-o piulita si se amesteca cu celelalte condimente, obtinand o pudra omogena.

Intr-o tigaie se soteaza, in putin ulei, ceapa si usturoiul tocate marunt, 3-5 minute. Se adauga rosiile si nautul fiert.  Se readuce la fierbere amestecand usor, apoi de adauga pudra de chana masala  si frunzele de coriandru.

Servire Chana Masala:

Fiind vorba despre un fel de mancare picant (bine), Chana Masala este recomandabil sa fie insotit la masa de o salata, de paine indiana sau de garnitura din orez.
Am asortat, la Haveli, orezul cu chimen preparatului chana masala, si a rezultat o combinatie superba, pe care cu incredere o recomand. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*