Sfarsitul verii aduce pe tarabe si in supermarketuri o abundenta de fructe si legume, dintre care cel mai impresionant (macar ca volum) este pepenele rosu.
Dieta cu pepene rosu poate parea ciudata la prima vedere, dat fiind ca suntem obisnuiti a asocia gustul dulce cu o armata de calorii, dar in cazul pepenelui nu este cazul sa ne lasam pacaliti. In realitate pepenele rosu are putine calorii, 30 / 100 de grame, in schimb este realmente “burdusit” cu vitamine si minerale, precum si cu fibrele atat de necesare sanatatii tractului digestiv.
Pe langa vitamina C si A (o felie normala asigura 20% din necesarul zilnic de vitamina C si 17% din necesarul zilnic de vitamina A), pepenele rosu contine rezerve importante de potasiu, care tine la respect tensiunea arteriala. Rezerve notabile de magneziu, fier si zinc se afla in aceeasi felie amintita mai sus, dieta cu pepene rosu fiind recomandata aproape tuturor.
Asta nu e tot, pepenele rosu mai are o surpriza importanta pentru noi, anume licopina (lycopene), un carotenoid care mai poate fi intalnit in rosii si grapefruit roz. Acesta este un antioxidant de frunte, care lupta eficient impotriva cancerului si a bolilor cardiovasculare. Trebuie sa retineti: cu cat mai copt si mai rosu este pepenele, cu atat mai multa licopina contine.
Sfat: pentru a pastra nivelul antioxidantilor cat mai sus, pastrati pepenele la temperatura ambientala, inainte de a-l taia.
Sa nu uitam de cura de pepene indicata in cazul celor care au probleme cu rinichii.
Obisnuiati sa scuipati semintele de pepene? Nu si de azi inainte, fiindca veti afla ca nu e cea mai buna abordare. Semintele de pepene rosu contin rezerve importante de zinc si fier, asa ca nu le minimizati! Fiti sigur ca nu va vor creste pepeni in burta, in schimb veti regla nivelul de zinc, atat de necesar organismului.
Sportivii e bine sa afle ca pepenele rosu reduce durerile musculare dupa antrenament si ajuta la o recuperare rapida, datorita citrulinei, substanta care imbunatateste circulatia arteriala si scade tensiunea. In fapt, datorita relaxarii vaselor de sange, citrulina are chiar un efect pozitiv asupra erectiei. Partea mai putin placuta e ca ea se gaseste mai mult in coaja pepenelui, dar o puteti accesa mancand-o sub forma de muraturi.
In final, trebuie sa luati in considerare ca o cura cu pepene rosu aduce beneficii importante si in ceea ce priveste hidratarea organismului, continand nu mai putin de 91% apa. Acum incepem sa intelegem si de ce contine atat de putine calorii. Hidratarea este esentiala pentru corpul uman, studiile aratand ca o hidratare insuficienta duce la indispozitii, dureri de cap si dificultati de concentrare. Pepenele ajuta si aici.
In final, trebuie sa recunoastem ca pepenele rosu, in dieta sau consumat doar de placere, cu putinele calorii si lista impresionanta de elemente benefice organismului uman, este optiunea pe care nu trebuie s-o ocolim in perioada vara-toamna.