Gazpacho – supa de rosii raw este ideal a fi preparata in luna august sau inceput de septembrie, atunci cand rosiile sunt dintre acelea carnoase, bine coapte, din gradina. Savoarea acestei supe este data, in primul rand, de gustul proaspat si racoritor al rosiilor. Se prepara foarte repede si este ideala atat pentru pranz, cat si pentru cina.
Gazpacho – supa de rosii raw este asimilata gastronomiei spaniole, desi exista oarece controverse privind originea araba a preparatului.
Ingrediente pentru Gazpacho:
1 kg de rosii bine coapte
3-4 castraveti verzi
1-2 ardei capia
1 ceapa
1 capatana usturoi
frunze de telina sau celery
20 ml ulei de masline
50 gr masline feliate
sare si piper
Mod de preparare Gazpacho:
In mod traditional, Gazpacho se prepara intr-un mojar, metoda care evita spuma creata de procesatoarele de alimente si ii da o alta consistenta. Se curata de coaja rosiile si castravetii, si se mixeaza in boluri separate. Daca alegeti varianta de a prepara supa “manual”, se dau prin razatoarea mica ardeii si castravetii, prin masina de tocat rosiile decojite, se taie foarte fin frunzele de telina. Se amesteca impreuna cu ustoroiul pisat, cu ceapa tocata foarte marunt, se adauga uleiul, si se potriveste gustul cu sare si piper.
Servire Garzpacho:
Supa de rosii raw se serveste in boluri si se adauga, pentru decor, acelasi tip de legume, tocate foarte marunt, deasupra, si masline. Se poate servi cu branza telemea taiata cuburi mici, sau cu crutoane. Se decoreaza cu frunze de telina sau busuioc.