Germeni de varza rosie in salata de cruditati cu susan

Germeni de varza rosie in salata de cruditati cu susan

   

Germenii sunt seminţe încolţite adică plăntuţa şi ce a mai rămas din sămânţă. Aceştia se obţin prin germinarea seminţelor netratate chimic, în condiţii speciale (fără pământ) şi creşterea lor până la stadiul de 2-3 centimetri.

Putem obţine germeni delicioşi din seminţele următoarelor plante: fasole, grâu, orz, quinoa, soia, mazăre, lucernă, schinduf, ridiche, broccoli sau varză.

Germenii au multe avantaje

Unul dintre ele este faptul că se pot obţine tot timpul anului, chiar şi iarna. Oricine îşi poate germina seminţele preferate. Tot ce aveţi nevoie sunt seminţe netratate chimic, un borcan sau germinator şi apă. Un alt avantaj al germenilor este faptul ca sunt foarte uşor de digerat (persoanele cu sensibilitate la anumite legume au constatat că germenii acestor plante sunt uşor asimilate de organismul lor).

Cea mai importantă calitate a germenilor este faptul că ajută la detoxifierea organismului, creşte imunitatea, ajută organismul în lupta împotriva toxinelor, oferă un plus de energie organismului. Datorită proprietăţilor lor, germenii luptă împotriva bolilor de inimă, cancerului, anemiilor şi afecţiunilor dermatologice.

varza-rosie-seminte-pentru-germinat-bio

 

Germenii de varză roşie au proprietăţi antioxidante şi este dovedit ştiinţific că datorită prezenţei sulforafanului, ajută în lupta împotriva cancerului. Conţinutul în calciu al germenilor de varză roşie este identică cu cel din lapte.

 

Salata de crudităţi, germeni de varză roşie şi seminţe de susan este un amestec incredibil de arome şi texturi

salata-germeni-varza-rosie

Ingrediente necesare pentru salata de crudităţi, germeni de varză roşie şi seminţe de susan: 2 morcovi 1/2 gulie 1 castravete 1/2 ceapă roşie 1 cană mare de germeni de varză roşie 2 linguri de ulei de susan 1 lingură de zeamă de lămâie sare şi piper după gust

Mod de preparare: Se spală şi se curăţă morcovii, ceapa, gulia şi castravetele. Se taie fâşii lungi şi subţiri morcovii şi castravetele. Se taie bastonaşe subţiri gulia şi ceapa. Se amestecă toate ingredientele într-un bol apoi se adaugă germenii de varză roşie.

Seminţele de susan şi cele de pin se prăjesc puţin într-o tigaie.

Se pune uleiul şi zeama de lămâie peste legumele tăiate, se asezonează cu sare şi piper după gust, se amestecă şi la final se adaugă seminţele prăjite.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*