Pizza Vegana in Spirit Italian, de la Unison Plant Based Foods

Pizza Vegana in Spirit Italian, de la Unison Plant Based Foods

   

Am promis, saptamanile trecute, un review pentru produsele Unison Plant Based Foods. Se întâmplă aici.
Probabil unii vor spune că această cronică este oarecum subiectivă, apărând pe un website care promovează veganismul, ca atare fiind puțin probabil să comenteze negativ asupra unor afaceri vegane. Nu este cazul, pentru că în momentul în care întâlnesc afaceri sau produse vegane, care nu corespund unei minim standard, sau care sunt create doar pentru bunăstarea proprietarilor, prefer (cel mult) să le trec sub tăcere, nicidecum să le laud nemeritat. Dealtfel, în cele ce urmează vor fi și câteva recomandări, privind unele aspecte pe care eu le consider de natură a trebui îmbunătățite.

Așa că, punând mâna pe inimă, declar că pizza de la Unison merită toate aprecierile, chiar și din partea unui individ foarte pretențios. Să vedem de ce:
În primul rând blatul, care este piesa de baza pentru o pizza, este pur și simplu de nota 10; subțire, crocant și foarte “handmade” ca înfățișare. Produsul final dă impresia unei pizza venită din sudul Italiei.
Ingredientele se simt proaspete, chiar dacă au poposit prin cuptor câteva zeci de minute; și tot ele sunt în cantitate și proporție foarte bine aleasă. Semințele care vin peste pizza Unison arată un rafinament care iese din zona pizza tradițională, dar este mai mult decât binevenit.
Am comandat de la ei doar pizza Unison și pizza mozzarella, pentru mine gustul beyond fiind mult prea apropiat de carne pentru a putea fi acceptat.

Burgerii lor arată excepțional, însă pentru mine acest tip de mâncare nu merită prea multă atenție, și încă nu înțeleg de ce se promovează atât de mult acest produs cu rădăcini în junk food american. Nu mă refer doar la Unison, ci la marea majoritate afacerilor vegane din segmentul mâncare.
In aproape toate meniurile, cap de listă este un burger. Eu pot înțelege că trebuie să existe neapărat în meniu, fiindcă se cere și afacerea trebuie să supraviețuiască, însă nu înțeleg de ce trebuie pusă, la loc de cinste, o chiftea prinsă cu scobitoare într-o chiflă.

Aș fi cumpărat și o amandina, dar gândind că are să fie transportată câțiva kilometri buni, de către un terț curier, am renunțat. Aici intervine prima chestiune pentru care aș avea o recomandare, în ceea ce privește cutiile de transport, care ar trebui să aibă o etichetă sigiliu, fiindcă având în vedere faptul că livrările se fac, în general, cu ajutorul unor curieri independenți Glovo sau Ubereats, este imposibil să știi peste ce calitate umană de livrator nimerești.

Unison are un marketing online frumos, elegant și consecvent, în special pe rețelele de socializare, lucru care este de felicitat. Dacă au reușit să mă convingă pe mine să cumpăr pizza de la ei, în condițiile în care sunt ultrafan pizza Level Up, înseamnă că sunt chiar buni în promovare. Iar eu, fiind un personaj care are antecedente în online și marketing, înțeleg prin “bun” un marketing natural, cinstit și decent, fără chestiuni forțate și scremute voit inteligent, precum “fără bazaconii” sau “iubire”.

A doua sugestie ar fi aceea de a implementa un modul ecommerce pe website, în așa fel încât să nu trebuiască să completezi un formular Google pentru a comanda produsele. Eu am preferat să comand pe Ubereats, decât să încep să tastez pe telefon numele produselor pe care le-aș dori. Nu am nimic personal cu cei de la Uber, toți trebuie să mâncăm o pâine, dar aș prefera să trimit toți banii spre Unison, cel puțin în perioada asta. Pot da în scris că, implementarea unui modul ecommerce (nu neaparat cu plata online), ar crește numărul de comenzi cu cel puțin 20-25%.

Este clar că Unison știe să gătească foarte bine, chiar se simte că mâncărurile sunt pregătite cu suflet și multă pricepere, ca atare vă recomand să le încercați / comandați produsele (si) în această perioadă, în care mâncați acasă.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*