Oricare vegan cunoaște senzația de frustrare care apare, întotdeauna, când dorește să mănânce într-un local public din București.
Dacă în ultima perioadă, variantele vegetariene de preparate culinare au devenit cât de cât accesibile, în destul de multe localuri, mâncărurile vegane servite în restaurante încă lasă de dorit. În primul rând prin prezență (rar găsești mâncăruri vegane, excepție făcând garniturile), în al doilea rând prin calitate (s-a încetățenit idea că mâncărurile vegane înseamnă câteva legume trecute prin blender, așa că aproape nimeni nu încearcă să gătească gustos în stil vegan), în al treilea rând prin încrederea pe care greu o poți avea în recomandările ospătarilor, majoritatea dintre ei fiind la nivelul în care recomandă (amabil) să scoată bucățelele de carne din supă, în acest fel aceasta devenind, nu e așa, un produs vegan.
În aceste condiții, apariția Level Up, acum aproximativ șapte luni, în peisajul bucureștean, nu poate fi decât salutară.
După știința noastră, este singurul restaurant care are proprietar un vegan din considerente etice, activist pentru drepturile animalelor. Pe cale de consecință, tot ce este Level Up, este creat cu suflet.
Să vorbim, în primul rând, despre mâncarea Level Up pentru că un restaurant bistro asta trebuie să ofere clienților, dincolo de atmosferă, servicii.. și așa mai departe. Ei bine, mâncarea Level Up este, de departe, cea mai gustoasă opțiune vegană din întreg Bucureștiul. Variante vegane ale celor mai cunoscute pizza, o selecție larga de burgeri vegetali, deserturi multe la număr și plăcute la gust… Cam tot ce îți poți dori ca vegan și nu ai găsit vreodată în București.
Atmosfera este simpatică, minimalistă, cu accente hippie, prietenoasă peste poate.
În privința oamenilor care activează acolo, cuvintele sunt de prisos, ei fiind clădiți dintr-un aluat asemănător owner-ului: idealiști, plini de bun simț și solicitudine.
Cam asta este la Level Up, în cuvinte puține, dar care sintetizează calitatea locului. Dacă doriți să vă convingeți că mâncarea vegană are gust, că hrănirea unui om nu presupune neapărat uciderea altor ființe, și că o afacere vegană poate avea accente profesioniste, mergeți la Level Up; nu veți regreta nicio secundă. Este locul în care vă puteți răsfăța și trupul și sufletul.
Adresa: strada Sfanta Vineri nr 10.
Telefon : 0721 085 582
Buna ziua!
Pe pagina de prezentare am vazut preparate ce contin produse lactate. Cel putin asa mi s-a parut…
Puteti sa-mi spuneti, va rog frumos, daca produsele dvs sunt strict vegane ?
Multumesc!
Produsele lor sunt strict vegane.
Chiar cautam un restaurant cu mancare vegana. Multumesc pentru recomandare!